1. In noaptea zilei in care sotia isi schimbase telefonul iPhone-ul, am vazut cum ca as fi pe un camp pe-al carui cer erau multe, muuulte avioane. M-am gandit sa le fac o poza, dar cand sa le fac poza, pe ecranul telefonului zburatoarele aratau mult mai aproape. Mi-am zis ca nu stiu eu lucra cu el si ca precis am dat pe undeva zoom fara sa vreau. Dar im momentul imediat urmator, am observat ca avioanele cadeau de fapt – avioane cazatoare. Unele cadeau in dreapta mea, altele in stanga. Nici nu mai stiam cum sa ma feresc de ele. Am reusit totusi sa fac cateva poze. Nu am apucat sa vad daca am prins sau nu ceva in poze pentru ca m-am trezit.
Un cetatean din Bucuresti pe numele sau Ionel Pomparau gasise o modalitate nemaipomenita de a-si mari veniturile. Avea doua joburi: pana la amiaza lucra ca hingher, iar dupa masa lucra la o asociatie pentru protectia animalelor. Cum ar veni: dimineata prindea cainii, seara le dadea drumul.
Te-ai fi gandit ca numa’ la Divertis se pot intampla din astea. Dar nu…
Eram la tenis. Pe terenul alaturat juca Duldy cu cineva; un cineva care era mai bun ca Duldy la tenis, nu la injuraturi. Caci, desi a incercat macar sa-l egaleze in sudalme, nu a reusit sa se coboare la nivelul lui Duldy, acesta dand dovada de o creativitate iesita din comun.
“In umblarea mea prin lume prin ispitele haine”, am ajuns iarasi prin locuri cu denumiri cel putin nostime. Asadar, editia mai 2016. :D
oameni comozi. scuze, mocozi.
cat una, cat alta.
uliul rarait?
Dragii mosului, pentru ca nu v-am povestit demult nimic ceva, hai sa va zic ce le-a fost ochilor mei sa vada in aceasta seara.
Se da asa:
– o urbe la ceas de seara, o intersectie si o trecere de pietoni; sfarsit de ianuarie, nu prea cald afara
– un biciclist care incepuse oarecum agale sa treaca trecerea de pietoni, totusi pe bicicleta; se uita in pamant admirand dungile (albe sau negre?) zebrei
– un pieton care din oarecare motive nu merge pe trotuar, ci “pe unde merg masinile”, dar pe margine; paseste surprinzator de rapid pentru un ardelean, de parca ar fi urmarit de rusi.
Intamplarea face ca drumurile celor doi sa se intaleneasca dintr-o data si… Citeste mai mult »
Publicat in: Altceva sau diversităţi, Zâmbete şi voie bună
…pentru ca oriunde mergi in tara asta, gasesti localitati ale caror nume nu-ti poti da seama (si nici nu se poate sti!) cum au fost inventate!
In drumurile mele pe DN76, drumul vesnic in lucru – o adevarata atractie turistica, am luat in masina un om care din vorba in vorba mi-a spus ca a lucrat si el la una din firmele care se ocupa de eterna reabilitare a drumului.
Evident ca nu am pierdut ocazia de a-l intreba care-s motivele pentru care se lucreaza asa greu…
Pe o distanta de 60 km nu vazusem nici un muncitor, apropo.
“Pai, nu stii bancul cu drumarii?” ma intreaba.
“Eu stiu cu programatori” ii zic gandindu-ma ca suna mai bine decat “Care dintre ele?”…
Si se pune omul si-mi povesteste: Citeste mai mult »
Esti programator. Sfarsit de luna. Dări catre asociatia de proprietari.
Urci cu tributul la etajul superior al blocului; aici isi are “biroul” administratorul nostru.
Vecinul tau, angajat al Politiei Române, tocmai a terminat de platit, dar mai sta de vorba cu un cetatean cu musteata. “Daca nu ar fi asa firav, ar semana cu Mario…” iti zici.
Cum iti faci aparitia pe hol, vecinul tau, om de treaba de altfel, exclama pe un ton care denota (si) o oarecare eliberare:
– Uiteeeeee!!! Cu acesta vorbeste!!! El este specialist in informatica!
Publicat in: Altceva sau diversităţi, Zâmbete şi voie bună
Cand ajungi in clasa I (daca nu ajungi cumva mai devreme) la litera K, aceasta iti este prezentata ca fiind “K de la kilogram”.
– Ai fost la Zoo?
– Da!
Citeste mai mult »
